Asa cum foarte frumos afirmã pãrintele Stãniloae, timpul este intervalul dintre apelul la iubire al lui Dumnezeu si rãspunsul nostru. Deci timpul depinde si de Dumnezeu, ca persoana activã, dar si de noi, ca persoane rãspunzãtoare. În consecintã timpul este o curgere obiectivã. I. Kant gresea când afirma cã timpul este ceva subiectiv. Este de neconceput existenta timpului în singurãtate.,în izolare.
Timpul este fãcut pentru a fi depãsit în eternitate, el este dat pentru cresterea noastrã spiritualã. El apartine mai mult acestei vieti, si se transformã în eternitate, ca un râu care se varsã necontenit în mare. Astfel exista un timp al libertãtii noastre, nimeni neputându-ne obliga sã rãspundem pozitiv chemãrii lui Dumnezeu. Putem fie sã- L iubim, fie sã fim surzi la dragostea Lui.
În Împãrãtia Cerurilor rãspunsul nostru la apelul lui Dumnezeu la iubire, va fi instantaneu, aceasta si datoritã exercitiului atentiei si rãbdãrii neincetate, practicate încã din aceastã viatã de cãtre sfinti. Astfel, dincolo nu va mai exista vreme sã te gândesti la ale tale, viata transformându-se într-o totalã lepãdare de sine. Timpul îsi sfârseste rolul sãu de liant între noi si Hristos, absorbindu-se în vesnicie.
În Iad, timpul este înghitit de golul lãuntric al neputintei de a mai rãspunde chemãrii lui Dumnezeu, o neputintã cu adânci rãdãcini. Dumnezeu este iubire, asa cum spune Sfântul Ioan Teologul, El nu poate uita o persoanã odatã ce a creat-o. Iubirea lui însã negãsind loc in cei rãi, devine un chin. Timpul devine astfel pentru cei egoisti si centrati pe problemele proprii, ceva presant si insuportabil.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu