Taina vindecarii

A fost odata un rege care avea o fiica desteapta foc si foarte frumoasa. Printesa suferea insa de o boala misterioasa. Pe masura ce crestea, mainile si picioarele-i slabeau, in timp ce auzul si vazul i se imputinau. Multime de doctori incercasera s-o vindece, dar in zadar.
Intr-o zi, la curte sosi un batran despre care se spunea ca ar cunoaste secretul vietii. Toti curtenii se grabira sa-l roage sa vina in ajutorul printesei bolnave.
Batranul ii dadu copilei un cosulet de nuiele cu capac, si-i spuse: "Ia-l si ai grija de el. Te va vindeca."
Nerabdatoare si plina de bucurie, printesa deschise capacul, dar ceea ce vazu o umplu de uimire si de tristete. In cosulet, zacea un copil, doborat de boala, si mai nenorocit si mai suferind decat ea.
Printesa isi lasa sufletul cuprins de compatimire si, in ciuda durerilor, lua copilul in brate si incepu sa-l ingrijeasca. Trecura luni, iar printesa nu avea ochi decat pentru copil. Il hranea, il mangaia, ii suradea, il veghea noptile, ii vorbea cu duiosie, chiar daca toate acestea ii pricinuiau o mare suferinta si oboseala.
La aproape sapte ani dupa acestea, se petrecu ceva de necrezut. Intr-o dimineata, copilul incepu sa zambeasca si sa mearga. Printesa il lua in brate si incepu sa danseze razand si cantand, usoara si nespus de frumoasa cum nu mai fusese de multa vreme. Fara sa-si dea seama se vindecase si ea.

Doamne, cand mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrana;

• cand mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apa;

• cand mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie incalzit;

• cand sufar, trimite-mi pe cineva pe care sa mangai;

• cand crucea mea incepe sa fie prea grea, da-mi crucea altuia s-o impart cu el;

• cand sunt sarac, adu-mi pe cineva care e in nevoie;

• cand nu am timp, da-mi pe cineva pe care sa-l ajut o clipa;

• cand ma simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care sa-l incurajez;

• cand simt nevoia de a fi inteles, da-mi pe cineva care sa aiba nevoie de intelegerea mea;

• cand as vrea ca cineva sa aiba grija de mine, trimite-mi pe cineva de care sa am grija;

• cand ma gandesc la mine, indreapta-mi gandurile catre altii.

Inteleptule!

Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?

Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:

- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea...

Apoi, dupa o mica pauza adauga:

- Daca insa m-ai putea ajuta tu pe mine, atunci poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.

- Aaa... incantat sa va ajut - baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.

- Bine - incuviinta batranul invatat. Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:

- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.
Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.

Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poata scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.

- Imi pare rau - incepu el - dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.

- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! - spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alerga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul!

Flacaul incaleca si pleca in goana... Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:

- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.
- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta.
Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze...

Povestea aceasta este dedicata acelora care zi de zi se straduie, lustruind cu migala, sa adauge valoare bijuteriei pe care ei o reprezinta si sa realizeze valoarea pe care o au. Amintiti-va mereu cat de mare este valoarea voastra, chiar daca multi din jur va ignora sau par sa nu-si dea seama cat sunteti de pretiosi...

Descoperire

La împãratul turc era un croitor crestin, cu numele Hristea, care fãcea haine la toti pasii si la toti slujitorii împãrãtesti. Unul din pasi iubea foarte mult pe Hristea. Si s-a întâmplat de s-a îmbolnãvit cel care iubea pe Hristea. Deci, auzind Hristea cã este bolnav pasa, în toate zilele mergea la el ca sã-l vadã, dar fiul pasei nu-l lãsa ca sã intre la dânsul (Pe vremea aceea documentele fiecãrui crestin care avea case mari, ori mosii, erau tinute la pasã). Peste putinã vreme, fãcându-se sãnãtos pasa, a venit la el Hristea si a zis pasa: Hristeo, pentru ce n-ai venit ca sã mã vezi, cã eram sã mor? Atunci el i-a spus pricina: Am venit, stãpâne, în toate zilele, dar nu m-a lãsat sã intru la tine. Si l-a întrebat pasa, zicându-i: Cine nu te-a lãsat sã vii la mine? Si a zis Hristea: Fiul tãu. Atunci, a deschis o ladã si a dat lui Hristea toate documentele. Apoi a chemat pasa pe fiul sãu si a zis: Pentru ce nu a-i lãsat sã vinã Hristea la mine când eram bolnav? Si i-a rãspuns: Pentru documentele caselor nu l-am lãsat. A zis tatãl: Fiule, nu mai este multã vreme si ne vom face si noi crestini cã împãrãtia noastrã va sta numai pânã la anul 1881 când are sã cadã. Apoi a zis lui Hristea: Eu niciodatã nu ti-am fãcut vreun bine. Vino dupã mine! Si am mers în Biserica Sfintei Sofia, si a zis cãtre mine: ridicã piatra aceasta (care era ca o usã), si am apucat cu o mânã sã o ridic, iar el mi-a zis: apuc-o cu amândouã mâinile cã nu poti sã o ridici cu una cãci este grea.

Si apucând-o de un belciug, am ridicat-o. Si, coborându-ne pe scãri, eu tremuram de fricã si mã gândeam cã de acum aici mã lasã. Si era acolo multime de popor si ostasi care stãteau ca adomiti, în picioare. Si am zis: Stãpâne, pentru ce nu-i dati afarã, de ce stau aici asa? Si el mi-a zis: Nu poate nimenea ca sã-i dea afarã, cãci câti s-au apucat ca sã-i dea afarã, unii au orbit, altii au rãmas ciungi si altii au ologit, iar altora gura la ceafã li s-a întors si nici mãcar a se atinge de ei nu se poate. Cã cine poate a se împotrivi lui Dumnezeu? Iar eu îl tot sileam ca sã iesim si el mi-a zis: Vino dupã mine! Si ducându-ne mai înãuntru, am vãzut arhierei, diaconi si preoti. Si era împãratul în scaun si lângã el era un soldat bãtrân cu sabia de amândouã pãrtile ascutitã, si avea mâna dreaptã pe sabie, iar sabia era pe jumãtate scoasã din teacã. Si a zis pasa cãtre mine: Când va iesi sabia aceasta din teacã, atunci are sã cadã împãrãtia noastrã.

Si erau ostasii cu hainele din vremea când au adormit si poporul de asemenea. Si am plecat ca sã iesim. Si a început pasa a se sui pe scarã, iar eu mergeam dupã dânsul. Si era un cãlugãr din cei adormiti, ca de treizececi de ani ca vârstã, cu o carte în mânã. Iar eu i-am luat cartea din mânã si am bãgat-o în sân, fãrã sã stie pasa, si am mers acasã. Apoi am pus-o în casa de fier, ca a doua zi sã o citesc, si cãutând-o a doua zi n-am mai gãsit-o. Am întrebat pe femeie si i-am zis: Numai tu umbli în casa de fier, iar ea mi-a rãspuns: Eu niciodatã nu am umblat. Si i-am zis: Poate ai luat cheile din buzunar?

Apoi am rugat mult pe pasã, zicându-i: Stãpâne, te rog sã mergem iarãsi la Sfânta Sofia, dar el mi-a zis cã nu se poate, fiindcã trebuie sã ia voie de la împãrat. Atunci eu l-am supãrat mult pentru aceasta si de-abia s-a îndurat si am mers si a doua oarã. Si ducându-ne am gãsit cartea în mâinile cãlugãrului. Si i-am spus pasii: Stãpâne, când am venit întâi, eu în urma ta fiind, am luat cartea din mâna cãlugãrului acestuia fãrã sã stii tu. Si pasa mi-a zis: Cum ai putut-o lua? Cã noi nici a ne atinge de el nu putem, pentru cã rãmânem sluti. Si eu m-am dus la Patriarh si i-am spus toate pe rând.
www.sfaturiortodoxe.ro